În prima jumãtate a secolului XX, credința oamenilor nu și-a redus cu nimic din vigoarea de altã datã. Duși de mânã din fragedã copilãrie la bisericã, ridicați în brațe de mame ca sã sãrute icoana lui Sf. Gheorghe de la nãfurar, trecuți printr-o școalã cu pronunțat caracter religios, oamenii ajungeau la dobândirea unei conștiințe religioase, izvor de liniște și împãcare cu ființa lor efemerã. Ferice de ei! Predicile care tãlmãceau înțelesul sfânt al Evangheliei cu implicații în viața cotidianã le întãreau credința și le civilizau comportarea.
În acțiunea de educare, școala folosea precepte, dogme și ritualuri religioase. Ea începea anul școlar prin sfințirea apei de cãtre preot. În 1915, revizorul școlar I.C. Antonovici - l-am cunoscut îndeaproape la centenarul Liceului pedagogic din Bârlad, model de viațã raționalã, longeviv, s-a stins la 101 ani, dupã o viațã trãitã intens intelectual - nota în procesul - verbal de inspecție al școlii din Vlãdești: „Sfințirea apei nu s-a fãcut... Mâine se va face neapãrat". Ziua de școalã începea cu rugãciunea -Doamne, doamne, ceresc tatã", prin care se implora luminarea minții și se încheia cu -rugãciunea „Toți cu inima curatã", prin care se aduceau mulțumiri pentru cã „ne-ajuți oameni buni sã fim, de greșeli sã ne ferim, țara noastrã s-o iubim". La școala normalã, ca și la celelalte școli cu internat, masa se începea cu rugãciunea „Mânca-vor mesenii" și se încheia cu mulțumire pentru sãturare cu toate bunãtãțile.
Între școalã și bisericã existã o legãturã strânsã, instituțiile sunt complementare Ambele urmãreau formarea unor oameni cu iubire și toleranțã fațã de semeni, învãțãtorul și preotul, în permanent contact, conlucrau. Preotul mergea la școala unde preda religia, obiect de învãțãmânt fãrã discriminare, integratã în orarul școlii alãturi de celelalte obiecte. învãțãtorul mergea la bisericã întotdeauna cu copiii la înãlțare, când se sãrbãtorește și Ziua eroilor, sãrbãtoare ce se desfãșura într-un cadru, deosebit de festiv și solemn, marcatã de prezența persoanelor oficiale și importante ale comunei. O coloanã lungã de școlari, îmbrãcați cu hainele lor cele mai bune și curate, flecare cu câte o coroanã din crenguțe și frunze de stejar, cu flori de câmp pusã de-a curmezișul pieptului, cu steagul tricolor în frunte și cu învãțãtorul alãturea, pornea la ora 9 de la școalã spre bisericã. La primãrie se atașau coloanei și oficialitãțile în frunte cu primarul, încins cu banda tricolorã, apoi veneau veteranii de rãzboi insotiti de o fanfarã. Pe parcurs, de pe la rãspântii, se adãugau și sãtenii. Toatã aceastã înșiruire de lume, trecând de-a lungul satului ca într-un pelerinaj, dãdea sãrbãtorii fast, prestanțã și o notã gravã, solemnã. La bisericã dupã ce se asculta slujba religioasã, lumea ieșea afarã și se aduna la umbra pãrului din curte, unde se desfâșura un program artistic, adaptat Zilei eroilor. Dupã spectacol, copiii mergeau și așezau coroanele în crucile mormintelor.
O comunitate care a trãit de-a lungul veacurilor sentimentul religios ca intensitate va întâmpina cu pietate revelația divinã din 1934 pe pãmântul țãrii noastre, când în s. Maglavit din Oltenia, Dumnezeu s-a arãtat ciobanului Petrache Lupu, aflat cu oile pe câmp. Nu voi comenta evenimentul, nu am cãderea și apoi revelația divinã nu e pe coordonatele rațiunii. Voi arãta numai cum s-a reflectat minunea în credința oamenilor din s. Bogdãnești.
Vestea despre arãtarea lui Dumnezeu a fãcut repede înconjurul României prin presa vremii. Marii ierarhi au plecat la fața locului și au binecuvântat revelația. Maglavitul devine o Meca pentru români. Sãtenii pleacã și ei împreunã cu preotul la locul sfânt. învãțãtorul pensionar P. Stamatin își ia feciorul. Dumitru, student, și se duc la Maglavit.
Un localnic, Ghițã Nenița, cu mare credințã în Dumnezeu, face drumul pe jos. sfidând vârsta de peste 50 de ani, distanța de 450 km. Refuzã toate ofertele de a cãlãtori cu vreun mijloc de transport Ajunge la Maglavit, îl cunoaște pe Petrache Lupu, stã o sãptãmânã în sat, participã la adunãrile oamenilor sosiți din toate colțurJr țãrii, unde Petrache Lupu relata simplu întâmplarea. Se întoarce tot pe jos, la fel de dârz și cu mai multã credințã în Dumnezeu. Ajuns acasã se simte purificat și împãcat merge la învãțãtorul pensionar, P. Stamatin, și-i propune ridicarea unei troițe în sat. învãțãtorul este de acord. Adunã un comitet de oameni cu frica de Dumnezeu și: devotați ideii, fixeazã locul pentru înãlțarea troiței: la rãspântie de drumuri, în centrul satului.
Preotul satului, împins de zavistie pentru cã învãțãtorul inițiazã o acțiune pe care el o considera îndreptãțitã numai capului bisericii, se opune, motivând ca fiind nepotrivitã alegerea locului pentru amplasarea troiței. Panaite Stamatin era prea rutinat în lupta pentru un ideal ca sã mai dea înapoi, intervine cu multe memorii pe la organele superioare pânã la Ministrul cultelor, de unde capãtã hârtie oficialã pentru înãlțarea troiței acolo unde el hotãrâse. împacã un meșter priceput pentru asemenea lucrãri, Toader Costandache, absolvent al școlii de meserii, aduce acasã un stejar gros și lung din pãdure și meșterul realizeazã o troițã sculptatã artistic, o adevãratã operã de artã. Stilul lucrãrii amintește de brâiele și bisericilor din nordul Moldovei. Troița ridicatã din inițiativa și contribuția a învãțãtorului pensionar Panaite Stamatin strãjuiește în locul stabilit de el, de 70 de ani, menținând și întãrind credința generațiilor de oameni. Sãtenii trec pe lângã troițã, se opresc, se descoperã și se închinã cu evlavie. Dar nu numai cei care trec prin fața ei, ci și cei care coboarã sau urcã drumul de la bisericã spre centrul satului se opresc la rãspântie, de unde pornește un drum spre troițã situatã la 50-80 m, întorc capul spre ea și-și fac cruce. Mi-a fost dat sã vãd un învãțãtor care nu e ușã de bisericã, fãcând gestul creștinesc la aceastã rãspântie.
Și atunci mi-am dat seama ce rol enorm are troița pentru oamenii cu o credințã interiorizatã. Toatã acțiunea pentru ridicarea troiței a fost consemnatã de inițiatorul ei într-o broșurã tipãritã, intitulatã: „O troițã la Bodgãnești". Ctitorul ei principal a plecat de mult dintre noi, de peste 50 de ani, odihnește împãcat în cimitirul satului în locul pe care și 1-a dorit, în fața pãrului, unde organiza sãrbãtorirea Zilei eroilor și Înãlțarea Domnului. Oamenii care au fost cu el în aceastã lucrare creștineascã l-au însoțit și ei dincolo de mormânt. Când nici rândurile de credincioși care au cerut ajutor de la Dumnezeu în fața troiței nu vor mai fi, când nici troița nu va mai fi, atunci aceastã plachetã ce va depune mãrturie despre zbuciumul unui om care și-a irosit toatã viața spre binele comunitãții în care a trãit.
Credința în a doua jumãtate a secolului a fost supusã unui test sever la rezistențã la propaganda ateistã din perioada regimului comunist. Conștiința oamenilor creștini, fundamentatã pe învãțãtura evanghelicã nihil sine Deo provocatã de filozofia marxist-leninistã, susținãtoare a unei concepții diametral opuse despre existența lumii, una materialistã. O gamã largã și variatã de mijloace perverse sunt puse în acțiune pentru a detrona pe Dumnezeu din mintea, sufletul și viața oamenilor. De la mijloace perfide, la cele mai brutale și inchizitoriale.
Mijloace mai puțin agresive se practicau peste tot. Sãrbãtorile creștine din timpul anului erau negate și cele trei zile de Crãciun și Paști erau reduse - Duminicile erau, cel mai adesea, zile de muncã: pentru îndeplinirea și depãșirea planului, pentru muncã patrioticã. Mersul la bisericã în zilele de slujbã era un risc deosebit pentru cadrele didactice și nu numai. Ochii partidului vegheau vigileț și încondeiau cu pedepse imprevizibile. O învãțãtoare, care o facea pe profesoara de limba rusã, în anii 50, instructoare de pionieri, din exces de zel, din oportunism posta în poarta bisericii și nota în carnet cu o falsã discreție pe pionierii care-i treceau pragul. Un instructor de partid povestea cu vervã și cu un sentiment straniu de bravurã cum a smuls pãrul din barba cãlugãrilor de la o mãnãstire cu cheia, așa cum se smulge de pe spinarea porcului sacrificat la.
Președintele G.A.C. Bogdãnești, Bleoju V. Vasile, dãrâmã zidurile mãnãstirii din Corlãtești pentru a pietrui câțiva metri de drum în s. Foltești. În aceste condiții de prigoanã, biserica nu mai era neîncãpãtoare ca altã datã. Hramurile ca o manifestare colectivã de cult fațã de morți, când drumul din fața bisericii Sf. Nicolae era blocat pe o distanțã de o sutã de metri de carele încãrcate cu oale cu sarmale, cu plãcinte de cartofi și varzã, e doar postul Crãciunului, cu ulcioare cu vin, acum sunt sãrace, fugare, sãtenii vin cu bocceluțe și panerașe, cât pot aduce în mâini.
Oamenii s-au retras din biserica satului în biserica proprie din sufletul lor.Ca în vremurile de început al creștinismului, ei și-au legat o cruciulițã de gât, și ascunsã sub cãmașã. Binețele de la Paști și pânã la înãlțare nu mai sunt cele de altã datã invariabile aceleași, ele sunt selecționate dupã omul cãruia i te adresezi, secretarii organizației de bazã, organele sfatului popular, activiștii de partid erau sau trebuiau sã se considere ofensați și provocați de salutul creștinesc „Hristos a înviat!".
Revoluția din 1989 a însemnat și pentru credințã o renaștere și, ca orice reacție, nu a produs o izbucnire a sentimentului religios menținut atâta timp în opreliște; a fost ca și cum un bolnav supus vreme îndelungatã unui regim alimentar restrictiv, dupã vindecare nu se mai saturã de bucatele interzise. Dilema scriitorului și eseistului -francez Andre Malraux, „secolul XXI va fi un secol religios sau nu va fi deloc", acum în prag de mileniu pare a fi rezolvatã în favoarea credinței. Bisericile vãii se umplu din nou duminica și în sãrbãtorile de peste an. Mãnãstirile își refac chiliile, viața schimnicã se înfiripeazã ca înainte.
Troițele se înmulțesc, pe șoseaua Bogdãnești-Bârlad, s-au ridicat trei. O mânã de credincioși aduce îmbunãtãțiri troiței de la Bogdãnești: un fundament de beton, un grilaj de jur împrejur, vopsit. Renovarea a fost sfințitã cu o slujbã religioasã, cu participarea sãtenilor și a meșterului care o ridicase cu cinci decenii în urmã. Cu aceastã ocazie s-a fãcut un scurt istoric a! înãlțãrii ei și un praznic bogat.
