Pãmântul de pe Valea Horãietii continuã sã fie împãrtit în mosii ca unitãti teritoriale independente, apartinând fiecare unui anumit sat, cu hotare în general stabile, determinate prin mãsurãtori si stâlpite prin pietre de hotar, în prezenta megiesilor. Am arãtat în capitolul anterior cum treptat, dintr-un trup unitar, mosia satului ajunge prin faze succesise hasurata in hlize; hotarele care altadata desemnau numai mosii satesti, incep acum sa functioneze si in interiorul lor, marcand stapaniri individuale. Mosia satului intrã în acest secol cu integritatea stirbita încã din secolul trecut, ca urmare a iesirii din indiviziune a unor membri ai obstii. In aceastã vreme o mosie fãrã hotare interioare, stãpânitã în toatã cuprinderea ei în devãlmãsie de comunitatea sãteascã respectivã, nu mai existã. Mosiile din satele rãzesesti, asa cum sunt cele de pe valea Horãietii, nu mai apar ca întinderi de pãmânt compartimentate numai natural, ci ele se înfãtiseazã si brãzdate de hotare înãuntrul tarlalei de câmp indeosebi, fãcute de oameni, asemãnãtoare acelor de la margine. Stãpãnirea pãmântului devine prin apartenentã binarã: individualã si devãlmasã.
Stãpânirea individualã este reprezentatã de un boier. Uneori acesta ajunge sã domine întreaga mosie a satului. E cazul mosiei Corlãtesti, împãrtitã în Corlãtestii de Jos si Corlãtestii de sus. Stãpânul mosiei din Corlãtestii de Jos este încã din secolul trecut, Iordache Miclescu, succesorul îndepãrtat, prin intermediul Rosetestilor, al hatmanului Antiohie Jora. De la el trece la fiul sãu Alecu Miclescu, pânã în anul 1845. Corlãtestii de Sus era mosia lui Gheorghe Gociu, urmat de fiul sãu, tot Gheorghe, pânã în 1852. Mosia Fruntiseni, unde stãpân a fost pe o mare întindere vornicul Ion Palade, trece în 1859, în stãpânirea lui Lascãr Bogdan. Mosia Borãstii de Sus, stãpânitã de cãminarul Costache Crupenschi din 1797 pânã în 1820, trece, dupã un an de stãpãnire de cãtre Ion Jora, în posesia lui Lascãr Bogdan. Satul Foltesti, potrivit Catagrafiei din 1828, era stãpânit de Gh. Gociu, Iordache Oprisan si Marghioala Talpes. Mosia Stresinesti se aflã în stãpânirea integralã, nefiind locuitã, a lui Manolache Jora, de la care trece la ginerele sãu, stolnicul Ion Codreanu, ca fiul acestuia sã o vândã lui Lascãr Bogdan. In aceeasi situatie se aflã si mosia Schitului Orgoiesti, apartinând Schitului în totalitatea ei pânã în preajma anului 1860.
Cumpãna dintre cele douã feluri de stãpânire rãmãne la orizontalã în s. Untesti si s. Rãdiul Ulii, aflat pe mosia Giurinesti, si în s. Vlãdesti.
Incã din 1766, mosia Untesti nu mai e un trup unitar. Hotarnicul Constantin Jora scoate din mosia satului, la cerere, hliza Bujorãnestilor, a Sãlcenilor si a lui Stefan Festilã, rãzesii rãmânând sã stãpâneascã "frãteste" restul mosiei (s. A. i. XXI). La sfarsitul sec. al XVIII-lea si începutul celui urmãtor, pãrtile separate din trupui mosiei sunt cumpãrate si stãpânite de Iordache Lambrino, urmat de fiul sãu Enache Lambrino, care în 1832, le va vinde lui Lascãr Bogdan. Lupta rãzesilor din Untesti, dusã la granita satului, mai ales în partea de nord, cu intentia de a lãrgi mosia satului pe baza mãsurãtorii, în absenta documentelor si poate si partizanã, a hotarnicului Constantin Jora, se sa muta înãuntru pentru apãrarea mosiei de Lambrinesti. O luptã îndârjitã, vrednicã de subliniat, cu procese de zece ani, cu îrnprumuturi înrobitoare, cu sacrificii. Ea se soldeazã cu alti stãpâni de mosie, creditorii lor, Iordache si Gheorghe Oprisan, ca în 1832, sã se înrãdãcineze în mosie Lascãr Bogdan.
Aceeasi cumpãnã în echilibru între cele douã stãpâniri o vom gãsi si în s.Rãdiul Ulii. La începutul secolului, mosia de aici era încã împãrtitã în patru mari hlize. Batrânii, ca titulari ai hlizelor de pãmânt, erau încã functionali: Gheorghe Oprisan cumpãrã pãrti de pãmânt din interiorul bãtrânilor si ajunge un stãpân dominant în sat împreuna cu Iordache Oprisan. Catagrafia (statistica fiscala) din 1838 mentioneaza ca s. Radiul Ulii este al paharnicului Iordachi Oprisan si al razesilor.
Cã si în s. Vlãdesti exista o stapanire mixta a mosiei, o dovedeste marturia hotarnica a vornicului de poarta Ion Buta, din 1830, in care acesta arata ca in urma cererii lui Tanase Festila, scoate partea acestuia din trupul mosiei Vladesti stalpind-o intre razesi si stapanul individual din aceasta mosie, aflat la marginea de nord, postelnicul Dumitrache Jora. In Catagrafia din 1832, s. Vladesti este aratat ca mosie a serdarului Gh. Gociu si razeseasca.
Nu putem sa facem din catagrafiile vistieriei din anii 1828, 1832, 1838, 1845 si 1846 un criteriu sigur, care sa justitice clasificarea stapanilor de pamant facuta de noi. Un exemplu care indreptateste afirmatia este situatia s. Foltesti, care in Catagrafia din 1832 apare ca mosie a lui Gh. Gociu si razeseasca, iar in Catagrafia din 1838 nu mai apare razeseasca.
Un alt mod de stapanire a pamantului, la antipodul stapanirii individuale boieresti, l-am numi razesie familiala, intelegand prin aceasta o stapanire a pamantului de catre toti membrii obstii, grupati insa in doua neamuri de razesi, ale caror suprafere de pamant nu sunt egale. Pamantul tinut de ele este hotarnicit prin pietre de hotar. In cadrul neamului, pamantul e un singur trup, fara hotare intre suprafetele apartinand fiecarui membru al neamului. Neamul stapaneste in indiviziune, fiecare poseda o cota parte, fixata in spita de neam. Atunci cand cineva din neam vinde o parte sau intreaga suprafata de pamant la care este indreptatit nu se concretizeaza pe teren partea vanduta, ea ramane in continuare integrata in hliza indiviza a neamului, schimbarile de stapanire se opereaza numai in spitele de neam, in care se inscrie in dreptul vanzatorului, suprafata vanduta si cine a devenit stapanul nou al ei. In 1839, Dumitrache Nenita vinde capitanului AI. Hamagea, "patru stanjeni de mosie dreapta parte a me din hotarul mosiei Bogdanesti [... ] cu alcatuirea ca daca la hotaratul mosiei sa vor cuveni mai mult decat patru stanjeni, tot ce va prisosi mai mult sa fie dumnealui dator a mi-l plati [... ], iar neajungand la patru stanjeni, sa fiu eu dator a intoarce dumnealui din paralele primite de mine". Modul acesta de stapanire, dupa cum s-a vazut, era in mosia Bogdanesti. Aceasta mosie se stapanea de doua neamuri: al Talpisestilor si altul coborator din Ghenghe. Lupta dintre aceste doua neamuri e apriga si prelunga, inceputa din ultimul sfert al secolului trecut si continuata pana in deceniul al treilea al sec. al XIX-lea. (O vom detalia in subcapitolul Justitia). Catagrafia din toti anii aratati mai sus e constanta in ce priveste caracterul stapanirii acestei mosii: razeseasca. Si mosia din Orgoiesti este razeseasca, insa fara caracterul dual al mosiei Bogdanestilor. In toate catagrafiile mentionate este prezentata numai ca razeseasca. Vom mai mentiona existenta unei relicve de stapanire individuala, numita "locureasca", aceea rezultata din defrisarea sau destelenirea prin munca personala a unui loc neagricol din cuprinsul obstii, transformat in pamant productiv. Postelnicul Ilie Petre din Untesti se plânge isprãvniciei Tutova cã unul, Constantin Mihoci, prin samavolnicie, i-a luat pãmântul "ce este drept al meu destupat din pãdure pe hotarul Scânteiestilor, pe care l-am stãpânit peste 17 ani."
Începând cu al treilea deceniu din sec. XIX, un magnat, colonelul cavaler, vornicul Lascãr Bogdan, e pe cale de a transforma valea Horãietii într-o feudã medievalã. Rând pe rând mosiile sãtesti cad sub gheara de lup a colonelului. Cum nu avem documente care sã ne dezvãluie mijloacele de acaparare, ne abtinem de a da sentinte. În afara mosiilor arãtate mai sus, în 1832 cumpãrã cu 58.000 lei mosia lui Enache Lambrino, cu case, cu acareturi din s. Untesti. In 1841 cumpãrã mosia Costesti - Bilahoi, apoi în 1844, pãrti din mosia Bogdãnesti, de la polcovnicul Toader Giuscã.
Legiuirile din timpul Regulamentului Organic si cu deosebire reforma agrarã din 1864 au schimbat radical caracterul proprietãtii funciare: dintr-o proprietate limitatã, asa cum era stãpânirea pãmântului pânã acum, devine o proprietate absolutã. Stãpânirea pãmântului, pânã pe la mijlocul secolului XIX, era sub tutelã domneascã, domnitorul dispunea de întreg pãmântul tãrii. El dãdea uric sau hrisos, prin care recunostea si întãrea dreptul boierului asupra mosiei detinute de el. Domnitorul urmãtor putea sã anuleze, sã nu recunoascã dreptul de stãpânire a unei mosii, acordat cuiva de predecesorul sãu. Suveranitatea domnului asupra pãmântului tãrii era echivalatã în satele rãzesesti, de obste. Pãmânturile se repartizau membrilor obstii anual prin tragere la sot, la Sf. Vasile. Rãzesul era stãpân pe jerbia repartizatã numai pe timp de un an. Dacã în satele rãzesesti sistemul în secolului XIX era doar o amintire din secolele trecute, în urarea din seara de Sf. Vasile, în satele boieresti el a subzistat pânã la desfiintarea clãcãsiei, pãmântul fiind împãrtit aici în suprafete inegale, în functie de muncã si de unelte. Ceea ce era supãrãtor era cã însusi pãmântul "locuresc", acela care a fost pus în productie prin muncã personalã, din pãmântul obstii, putea sã cadã la o mãsurãtoare în lotuI unui obstean ce a iesit din indiviziune, ceea ce constituia o sursã de scandal. Dar si mai neplãcutã era situatia când însãsi gospodãria unui membru al obstii putea sã fie cuprinsã în hliza cuiva care a iesit din indiviziune. In 1844, când polcovnicul Toader Giuscã iesea din indiviziune, în vederea vânzãrii, i se stâlpesc patru hlize în mosia Bogdãnesti, din care una de "21 de stânjeni i s-a ales prin mijlocul satului, pe sub asezãrile sale". Sase case, în afarã de a sa, vin în hliza polcovnicului. Regimul comunist din perioada 1945-1989, cu toatã silinta lui de a distruge proprietatea personalã, "generatoare de capitalism", nu ajunsese încã la o asemenea performantã. Din exemplele aduse se vede cât de vremelnicã si nesigurã era stãpânirea pãmântului înainte de reformã. Proprietatea capitalistã asupra pãmântului nu mai este temporarã, relativã, ea este permanentã, personalã, absolutã.
Asadar marea mosie boiereasca se reduce dupa reforma agricola din 1864, fara a fi desfiintata. In 1877, vom intalni pe Oprisan, proprietarul mosiei "Ulea sau Giurinesti" sau Epitropia Casei Sf. Spiridon cu proprietati intinse la sud si la nord de s. Untesti. Mosia Corlatestii de Sus era proprietatea urmasilor lui Gh. Gociu.
Reforma agrara din 1864 aduce o noua categorie de proprietari individuali. O data cu desfiintarea clacasiei, legea agrara acorda fostilor clacasi suprafete de pamant in functie de numarul satelor de munca. Clacasii, cei din Untesti, unde se gasea majoritatea acestora de pe salea Horaietii, au fost improprietariti cu 155 de falci pe podisul de est al s. Untesti, numit de atunci "Podisul Clasilor". Loturile au fost repartizate fara o asistenta tehnica a unui inginer, de o comisie ad hoc creata. Tot prin reforma agrara au fost improprietarite bisericile. Biserica din Bogdanesti, cu 16 ha, din mosia epitropiei Sf. Spiridon, cea din Vladesti, cu 6 ha, din mosia lui lonita Jora, chiar in imprejurimea bisericii.
"Valea Horaietii- istorie si onomastica de la origine pana in prezent" de Horia Stamatin
