Anul școlar nu a durat în tot secolul la fel. Pânã la reforma învãțãmântului din 1948, procesul de învãțãmânt începea la 1 sau 15 septembrie și se termina la 29 iunie. Dupã reformã, începutul cât și sfârșitul anului școlar varia: când începea la 15 septembrie, când la 1, sau la 5, când se încheia la 15 iunie, la 30 mai etc.
Și împãrțirea anului școlar a suferit modificãri în regimul comunist: pânã la instaurarea acestuia erau trei trimestre, ale cãror limite erau fixate de sãrbãtorile creștine. Vacanțele dupã primul și al doilea trimestru corespundeau sãrbãtorilor de Crãciun și Paști. Pentru îndepãrtarea de la credințã, regimul comunist a modificat structura anului școlar, adoptând sistemul sovietic, împãrțirea pe pãtrare în anii școlari 1950-1951/1955-1956, schimbând și sistemul de notare, în loc de la 1 Ia 10, de la 1 la 5. Dar și dupã revenirea la vechea împãrțire, politica antireligioasã a continuat prin lungirea trimestrului unu pentru a cuprinde și sãrbãtorile Crãciunului.
În afara zilelor de duminicã, cursurile se mai suspendau în perioada antecomunistã și în zilele de mari sãrbãtori religioase, Sf. Dumitru, Sf. Gheorghe, Înãlțarea, precum și în zilele naționale: 10 mai, întronarea regelui Carol I și Ziua independenței, și Ziua eroilor, la Înãlțare.
Medicul de plasã putea sã întrerupã cursurile în cazul unei epidemii, rujeolã sau pojar.
În regimul comunist cursurile se suspendau douã zile, la 7 și 8 noiembrie, când se sãrbãtorea Marea revoluție din octombrie, la 1-2 mai, Ziua muncii, la 9 mai, Ziua victoriei și a independenței. De ziua naționalã, 23 august, cadrele didactice, uneori și elevii trebuiau sã fie la școalã pentru a lua parte la manifestație.
Cea mai lungã stopare a cursurilor în regimul comunist era la începutul anului școlar, timp de o lunã de zile chiar, când elevii nu veneau cu geanta cu cãrți la școalã, ci cu cãldarea pentru culesul strugurilor de la asociația viticolã.
Dupã 1989 se reduc zilele de învãțãmânt din cursul sãptãmânii, ziua de sâmbãtã fiind zi de odihnã, așa cum se practicã de mulți ani în țãrile civilizate.
De la începutul secolului și pânã la înființarea celui de-al doilea post la școalã durata orelor de curs pe o zi era de cinci ore la clasele primare, din care trei se fãceau citit dimineața și douã dupã amiaza, între orele 14-16. Dupã înființarea celui de-al doilea post de învãțãtor, douã clase veneau dimineața și douã dupã amiaza, fiecare câte patru ore, La școlile cu un singur învãțãtor, s-a admis ca toți copiii sã fie chemați la școalã numai dimineața, desfãșurându-se un învãțãmânt simultan.
La clasele V-VIII ziua școlarã însemna 5-6 ore. Numãrul orelor ce formau o normã didacticã varia. În 1948-1949 catedra era de 15 ore, în anii urmãtori, de 18, mai târziu s-a mãrit pânã la 22 de ore. Regimul comunist pretindea cadrelor didactice sã efectueze opt ore pe zi la fel ca și muncitorii din fabrici.
Orele aveau în general o duratã de 50 minute, cu pauzã de 10 minute între ele și cu 20 minute între ora a doua și a treia. Intrarea și ieșirea din clasã se anunța cu ajutorul clopoțelului. Un clopoțel mai mare era așezat într-un stâlp în curtea școlii, el cãpãtase și o importanțã extrașcolarã, era ceasul sãtenilor.
Când cursurile se desfãșurau în mai multe case prin sat, orarul lecțiilor se tulbura, orele ori se scurtau din cauza unor profesori mai puțin pasionați, ori se lungeau din pricina celorlalți profesori cu mai mult zel.
"Valea Horaietii- istorie si onomastica de la origine pana in prezent" de Horia Stamatin
