Lecția este proba de foc a slujitorului de la catedrã. El iese din clasã ca de pe un câmp de luptã, sub scut, învingãtor, dacã fusese înarmat cu tehnicã, strategie, cunoștințe științifice despre actul educațional și instructiv. Vesta lui antiglonț, sau armura lui imbatabilã este cantitatea de muncã intelectualã acumulatã de-a lungul vremii și sintetizatã înainte de a intra la clasã în pregãtirea lui prealabilã pentru lecție. Perioada lungã petrecutã la catedrã nu-l absolvã dacã vrea sã evite rutina și în consecințã caracterul plat, fãrã relief al lecției, într-un cuvânt mediocritatea.
Școala de pe Valea Horãieții s-a remarcat în activitatea didacticã, ocupând locuri de frunte în ierarhia școlilor din județ. În sânul ei au lucrat învãțãtori și profesori temeinic pregãtiți, cu suflet și dãruire, dedicați nobilei cauze. Lecțiile lor au rãmas un model pentru posteritate. Ea s-a bucurat de mare prestigiu cu deosebire în primele douã decenii ale secolului și în anii 50-70. Aserțiunea din urmã se susține prin numãrul mare de elevi absolvenți ai școlilor, în deosebi ai celei din Bogdãști, care au pãtruns în învãțãmântul liceal de la oraș și au dat dovadã de o bunã pregãtire prin evidențierea școlii la județ etc.
Metodele au variat și ele dupã epocã, dupã obiectul de studiu și felul lecției La baza tuturor, îndeosebi la clasele mici, a stat intuiția, mama tuturor metodelor procedeelor didactice la acest nivel. Independent de aplicarea specificã și de numele lor, metoda cuvântului normal, a literarizãrii, analitico-sinteticã la predarea lecțiilor de abecedar, lectura explicativã, lecturã expresivã, plan de idei, expunere, harta cu stegulețe, metoda problematizãrii etc., fiecare din ele au fost girate de psihologii șl pedagogii din epocã ca metode pedagogice.
La polul opus acestor metode, au mai fost folosite și metode antipedagogice, de-a dreptul inchizitoriale. Pata ignobilã care de multe ori a îndoliat școala pânã în prima jumãtate a secolului și chiar mai mult, trebuie judecatã în contextul social al epocii. Aici nu este la mijloc o crimã în care caz am respins motivația contextului social.
O concepție pesimistã cu privire la esența ființei umane, moștenitã de peste veacuri, nu farã strigãte de împotrivire și luãri de atitudine opusã ca cea a lui J. J. Rousseau, considera cã omul prin naștere este rãu și cã el trebuie și poate fi corectat prin inocularea fricii cu ajutorul pedepselor corporale. Tortura era rețeta universalã. Se bãtea peste tot: în familie, în armatã, în închisoare. S-a fabricat și o zicere nenorocitã care sã o justifice: "Bãtaia e ruptã din rai". In aceste condiții sistemul constrângerii fizice din școalã era un reflex al unei mentalitãți nefaste, dominantã în societatea vremii.
Trebuie sã arãtãm cã și școala de pe Valea Horãieții a trecut prin acest purgatoriu draconic. La începutul secolului pedepsele fizice aveau un caracter cvasigeneral în toate școlile. Învãțãtorii le aplicau nu din rãutate, ci subjugați și ei de concepția epocii, credeau cã aceasta ar fi una din cãile de a realiza dezideratele școlii.
Treptat, odatã cu evoluția societãții spre o altã concepție despre ființa umanã, și anume cã orice om are dreptul de a fi liber de orice constrângere fizicã, se schimbã și mentalitatea educatorilor. E de la sine înțeles cã aceastã transformare de viziune n-a avut caracterul de val. Pentru unii, și e interesant de subliniat, pentru acei a cãror pregãtire profesionalã era deficitarã, varga, și mai grosuțã dacã se putea, cum îl poftea pãrintele Ion pe moș Fotea, rãmâne încã multã vreme simbolul profesiunii. Alții au scurtat-o și au subțiat-o ca sã încapã îndoitã în sertarul catedrei. Astãzi, nu numai cã a dispãrut orice încercare nepedagogicã de înrâurire, dar și dictonul "magister dixit" a fost pãrãsit, profesorul a înlocuit prelegerea de la catedrã cu conlucrarea și colaborarea cu grupe de elevi, care organizați dupã capacitãți, rezolvã teme problematizate indiferent de profilul materiei din programã.
Învãțãtorul sau profesorul îndrumã, dar nu dezleagã, el deschide piste, dar nu oferã soluția de la capãtul drumului, unde trebuie sã ajungã elevii prin munca lor proprie. Când nu ating ținta se înroșesc de data aceasta nu urechile discipolului, ci fața magistrului și aceasta se întâmplã când pregãtirea orei a fost precarã.
"Valea Horaietii- istorie si onomastica de la origine pana in prezent" de Horia Stamatin
