Activitãțile extra școlare se desfãșurau în cadrul cercurilor culturale la începutul secolului. Am amintit mai sus despre ședințele publice ale cercurilor culturale ținute de învãțãtori. Ele erau lunare și aveau un caracter educativ, de ridicare a nivelului civic și moral al oamenilor, și totodatã unul practic, cu privire în obținerea unor rezultate mai bune în agriculturã și la creșterea animalelor sau referitor la sãnãtate: igiena corporalã și a locuințelor, profilaxie, nutriție etc.
Cercurile culturale și-au încetat activitatea prin anii 1946, 1947, ele fiind înlocuite cu cercuri de studii, în cadrul cãrora se țineau lecții deschise, viitoarele cercuri pedagogice. O altã activitate a învãțãtorilor, în prima jumãtate a secolului, se desfãșura în cadrul bãncilor populare. Bãncile, benefice populației, stimulau spiritul de economie și totodatã acordau credite cu dobândã micã pentru nevoile stringente ale oamenilor de la țarã.
În a doua jumãtate a secolului, regimul comunist a lãrgit mult sfera obligațiilor cadrelor didactice în afara școlii, mutând centrul de greutate, nu numai ca întindere a activitãții, dar și ca criteriu de valoare, din interiorul școlii spre exteriorul ei. Ele erau întrebate nu despre nivelul de pregãtire al elevilor, ci de câți oameni au lãmurit sã-și achite cotele obligatorii la stat, pe câți i-au convins sã se înscrie la colectiv.
Modul acesta de evaluare nu era practicat numai de cãtre organele de partid de la raion, ci și de inspectorii școlari, care îl promovau fie din incompetența în desfãșurarea procesului de învãțãmânt, fie din oportunism și adulație.
Prin anii 1964-1966, conduceam un cerc pedagogic al profesorilor de limba și literatura românã din orașul Bârlad. O surprizã neobișnuitã, atât pentru președintele de cerc cât și pentru inspectorul general din minister, asistent. Primul, uluit de rangul colegului de facultate și de an, care niciodatã nu s-a prezentat la examen cu grupa, numai de unul singur în cabinetul profesorului, al doilea, stupefiat de întâlnirea pe cât de neașteptatã, pe atât de penibilã cu unul din colegii lui de grupã, care știa despre felul fraudulos în care își trecea examenele. A fost prudent, adoptând atitudinea mutului pe toatã durata asistenței, pe care deliberat a și scurtat-o.
"Valea Horaietii- istorie si onomastica de la origine pana in prezent" de Horia Stamatin
