Învãțãmântul politic reprezenta o formã de îndoctrinare, însușirea riguroasã, cu ochelari de cal, a viziunii comuniste despre viațã și lume. Toate cadrele didactice, indiferent de statutul lor politic, membri sau nemembri, erau obligați sã urmeze învãțãmântul politic. El era împãrțit în mai multe etape. Prima era numitã " începãtori", în care erau cuprinse cadrele tinere, debutanți, necalificați și care studiau lucrãrile congresului partidului, cu precãdere cuvântarea secretarului general. Urmãtoarea etapã era cea a "avansaților", ai cãrei cursanți erau promovați din grupa începãtorilor. Se studia istoria partidului comunist pe timp de doi ani. Ultima etapã era cea a învãțãmântului superior, al cãrei obiect era materialismul dialectic și istoric.se practica numai în învãțãmântul universitar.
Ședințele se țineau lunar sau bilunar sâmbãtã seara, la școalã sau la cãminul cultural. Responsabilul era un cadru didactic membru de partid. Durata nu era în prealabil fixatã, de la o orã la douã. Cum se desfãșura o ședințã. Se fãcea prezența cursanților, responsabilul ținea o evidențã a absențelor, care, chiar dacã nu avea consecințe imediate, putea sã fie indicii de suspiciune, de neatașat politicii partidului sau chiar de un potențial reacționar, stigmat foarte grav, ce-l proiecta pe cel astfel încondeiat în colimatorul securitãții. Toț|i cursanții erau obligați sã aibã caiet de conspecte, în care sã fie tratatã problema ce se va dezbate în ședința respectivã, defalcatã pe puncte așa cum fusese dictatã în ședința anterioarã de conducãtorul cursului. Se lansa un subcapitol al problemei și se înscria la cuvânt. De obicei cadrele nu prea erau dispuse sã vorbeascã, ba din contra aveau reticențe. Câteodatã se fãceau numiri din oficiu ale celor ce urmau sã ia cuvântul Ceea ce era nostim și ridicol era cã majoritatea citea din caiete conspectul, care 99% era pentru cei mai conștiincioși sau cu un cazier politic precar o copie fidelã a unul comentariu tipãrit în materialele propagandistice. Cei care tratau învãțãmântul politic cu mai puținã seriozitate și erau mai leneși, dar aveau o bazã socialã și politicã care le permitea sã neglijeze sarcina de conspectare copiau și ei însã nu cuvânt cu cuvânt ci propoziții, fraze pe sãrite, un rând, douã de pe o paginã, alte rânduri de pe altã pagina încât pânã la urmã conspectul lor era o galimahie. Alții și mai nesupuși nu aveau nici pagina scrisã, numiți sau chiar voluntar înscriși la cuvânt, așezau broșura sau Istoria partidului comunist pe genunchi și citeau mai mult sau mai puțin coerent rândurile.
Era un simulacru de învãțãmânt. Nimeni nu asculta cuvântul colegului, cel mult unii urmãreau pe carte cât de corect a copiat sau a citit textul înscrisul la cuvânt.
Dacã la ședințã se întâmpla sã participe un oaspete de la raion, lucru pe care antenele responsabilului îl sesizau de înainte, dacã nu era pus în cunoștințã - cum se fãcea adesea - de însuși organul de control, interesat și el ca învãțãmântul de partid din sectorul sãu sã fie apreciat de superiorul sãu, atunci el, responsabilul, ca sã facã impresie bunã despre forma de învãțãmânt pe care o conducea, împãrțea pe cursanți, în ședința prealabilã controlului, probleme ce urmau sã fie dezbãtute în ședința cu asistențã.
Spectacolul regizat riguros nu va dezamãgi așteptãrile. Organul de control satisfãcut pe deplin laudã modul cum se desfãșoarã învãțãmântul de partid în comunã, apreciazã cu deosebire pregãtirea temeinicã a cursanților care dezbat liber și în adâncime problemele din tema ședinței.
Falsificarea realitãții era impecabilã dupã modelul vizitei pe care secretarul general al partidului o fãcuse într-o gospodãrie colectivã din Moldova, când laudã conducerea acesteia pentru vitele de rasã cu o producție de lapte record. Mascaradã perfectã: vitele fuseserã aduse din pãrțile vestice ale țãrii.
Fiecare an de învãțãmânt politic se încheia cu o farsã de examen, cursantul primea o notã, eventual și un carnet de absolvire. De cele mai multe ori nu se ținea seama de absolvirea unei forme de învãțãmânt. Cursantul repeta forma parcursã, deși avea carnet sau situația încheiatã. Totul era o purã formalitate.
"Valea Horaietii- istorie si onomastica de la origine pana in prezent" de Horia Stamatin
